Și cum te-ai mai simțit în ultima vreme?

My post content

Poate că această întrebare o adresăm frecvent celor apropiați. O rostim din grijă, din politețe sau din dorința sinceră de a ne conecta. Dar, dincolo de relațiile noastre exterioare, rămâne o întrebare esențială pe care o evităm adesea: când a fost ultima dată când ne-am întrebat pe noi înșine același lucru?

Cum rămâne cu Copilul Interior? Cât de des îl întrebăm pe el cum se simte? Cât de des ne conectăm cu el?

Copilul Interior e acea parte din noi, sensibilă, autentică, dar și vulnerabilă și rănită. Acest lucru este valabil pentru majoritatea pentru că nimeni nu trece prin copilărie și adolescență fără anumite răni emoționale. La unii mai mari, la alții mai mici. E acea parte care nu are nevoie de cuvinte sofisticate sau de explicații elaborate, ci de prezență, de timp, de disponibilitate emoțională. Și, mai ales, de recunoaștere.

Facem programări peste programări, la medic, la salon, la coafor, cu prietenii, și câte și mai câte. În toată această agitație, cât de des ne facem o programare cu noi înșine? Cât de des rezervăm un spațiu pentru a sta, pur și simplu, cu ceea ce simțim?

Cum ar fi dacă am începe să tratăm această relație interioară cu aceeași seriozitate cu care tratăm celelalte relații din viața noastră?

Să ne „întâlnim” cu noi. Nu din obligație, ci din grijă. Să ne așezăm, poate în liniște, și să întrebăm: Ce simți? De ce ai nevoie? Ce te-a rănit? Ce te-ar bucura? Ce te-ar consola?

Este o relație atât de importantă, de care uităm adesea. O relație care ne ajută să luăm lumea în piept, să gestionăm pierderile, suferințele, să confruntăm viața și să ne purtăm prin viață cu încredere și iubire – față de noi și față de alții.

Într-o lume axată pe exterior, contactul cu interiorul ne face să ne păstrăm centrul, stabilitatea. Pentru unii, poate fi prin intermediul relației cu Dumnezeu, pentru alții cultivarea compasiunii, meditația sau jurnalul emoțional. Nu există o cale „corectă”. Există doar disponibilitatea de a fi prezent.

Indiferent de mijloc, vă invit (și) la a vă uita la Copilul Interior. Pentru că această parte este, în același timp, sursa bucuriei pure - a jocului, a spontaneității, a creativității și a libertății de a fi exact așa cum suntem. Este esența autenticității noastre.

Și poate cel mai important lucru: această parte din noi nu minte. Nu știe să pretindă. Nu știe să se ascundă, decât atunci când a fost ignorată prea mult timp.

De aceea, tot ce avem de făcut este să-i oferim spațiu.

Să încetinim.

Să ascultăm.

Și, din când în când, să ne întoarcem către noi înșine și să întrebăm, cu blândețe:

„Și cum te-ai mai simțit în ultima vreme?”