Căutăm conectarea în moduri care ne deconectează (I)

Cartea ”Lost Connections” de Johann Hari vorbește într-un mod revelator despre cauzele ascunse ale depresiei și ale surorii ei fidele, anxietatea. Autorul prezintă teoria conform căreia pierderea conectării cu diferite lucruri importante pentru noi duce la apariția stărilor depresive și anxioase, făcând referire la o sumedenie de studii care atestă acest lucru.

Standardele culturale cu privire la lucrurile care ne procură fericirea sunt adesea diferite de nevoile umane pentru fericire – autonomie, conexiune socială, siguranță, sens, competență, recunoaștere.

Vă prezint în cele ce urmează principalele surse de deconectare care transformă depresia și anxietatea în problemele principale ale secolului XXI.

Deconectarea de munca cu sens

Oamenii au nevoie să simtă că vocea, ideile și opiniile lor contează, că pot face o diferență, au autonomie și flexibilitate la locul de muncă, nu doar execută robotic niște ordine. Când oamenii se simt văzuți mai degrabă ca o piesă necesară într-un ansamblu de producție, și nu ca ființe umane cu anumite nevoi, încep să se simtă frustrați, deprimați, înstrăinați de propria muncă. Un studiu realizat între 2011 și 2012 pe 142 de țări a arătat că o proporție covârșitoare de 87% dintre oameni merg la job fără energie și pasiune pentru ceea ce fac și abia 13% se simt cu adevărat entuziaști și devotați față de munca lor, pentru care jobul nu e doar un mijloc de câștigare a traiului. Interesant este faptul persoanele aflate la baza ierarhiei sunt mult mai predispuse să dezvolte depresie, anxietate sau alte probleme de sănătate fizică decât cele cu funcții înalte, aflate în poziții de conducere. Explicația? Sentimentul de control, de autonomie asupra propriei activități. Unde te simți cel mai rău la job - și probabil, în viață – e acolo unde simți că nu ai control asupra ceea ce ți se întâmplă, și că nimic din munca ta nu are legătură cu tine, valorile și nevoile tale. Cel mai puternic stres nu este să ai multă responsabilitate, ci să realizezi o muncă plictisitoare și monotonă.

Deconectarea de alți oameni

Problema societății actuale e că suntem singuri într-o lume socială. Instinctul uman de bază nu e de a ne trăi viața singuri, ci alături de alți oameni, în comunități restrânse și apropiate. Avem nevoie de comunitate la fel cum albinele au nevoie de un stup. Strămoșii nostri, grupurile de vânători-culegători din mediul ancestral au supraviețuit datorită rețelei dense de conexiuni și angajamente sociale, în care se ajutau reciproc. În acel context, a fi singur însemna să fii foarte vulnerabil, o victimă ușoară pentru prădători. De ce singurătatea cronică vine cu o stare de panică, groază, alertă? Acest sentiment are o valoare evoluționistă foarte importantă– era un semnal că dacă te desparți de grup, ești mult mai expus pericolelor și orice poate să devină fatal. Astfel, starea respectivă dădea imboldul strămoșilor noștri să caute din nou apropierea și să se realăture grupului. Nu doar că ne simțim bine când suntem înconjurați de cei dragi, dar ne simțim și în siguranță.

Și totuși, singurătatea planează asupra culturii noastre precum ceața deasupra metropolelor asurzitoare. Ea nu mai reușește să ne îndeplinească nevoile umane de bază, din diferite motive. Unul este amploarea internetului și a tehnologiei care creează doar o simulare a interacțiunilor sociale. Avem prieteni necunoscuți pe facebook în loc de vecini cu care să vorbim, jocuri video în loc de muncă cu sens și joacă afară, updatări de statusuri în loc de statusuri în lume. Capacitatea de a fi ”online” și a comunica cu prietenii printr-un ecran adresează nevoia de relaționare, dar nu e niciodată satisfăcătoare, ba chiar îți întreține o dependență. E ca și diferența dintre consumul de pornografie și sex. Studiile arată că persoanele dependente de Internet sau jocuri video și-au pierdut înainte sentimentul de apartenență, se simt pierdute și izolate în lume, iar jocul le oferă ceva ce a dispărut din viața lor reală – un statut, un obiectiv, sentimentul de integrare și sens.

Studiile arată că sentimentul de singurătate crește nivelul de cortizol în sânge – un hormon al stresului, care prezent pe termen lung în organism, produce o serie de perturbări ale sistemului imunitar. Dincolo de efectele la nivel fizic, oamenii care se simt singuri sunt mult mai vigilenți la semnalele de respingere socială, într-o stare permanentă de alertă, pe care o văd chiar și acolo unde nu este. Astfel, se simt atacați cu ușurință și pot să aibă reacții agresive care îi îndepărtează pe cei din jur – exact lucrul de care le este cel mai teamă. Deconectarea produce și mai multă deconectare – ca efectul bulgărelui de zăpadă.

O deosebire care merită menționată este faptul că singurătatea obiectivă, adică numărul concret de oameni cu care sunt înconjurat nu echivalează neapărat cu singurătatea subiectivă – adică sentimentul de a fi singur, chiar și printre oameni. Dar când ne simțim singuri? Când simțim că nu avem cu cine să împărtășim ceva valoros pentru noi, că nu avem pe cineva căruia îi pasă de noi și de care ne pasă la rândul nostru, o relație în care să primim și să oferim deopotrivă. Acestea sunt relațiile care vindecă singurătatea, cele în care avem ajutor și protecție reciprocă. Astfel, ne poate fi dor de casă chiar și când suntem acasă, pentru că sentimentul de singurătate depinde de calitatea relațiilor cu cei din jur, nu de numărul lor.

Deconectarea de valorile semnificative.

Suntem o societate consumeristă mai mult ca oricând, în care materialismul este în floare. Paradoxul este că persoanele care valorizează posesiunile și banii au nivele mai crescute de depresie și anxietate decât persoanele care prețuiesc timpul petrecut cu familia sau își doresc să facă din lume un loc mai bun.

Cultura creată tot de noi ne face să avem niște valori junk, prin care avem doar o motivație externă – facem lucruri pentru că obținem anumite beneficii în schimb – admirație, bani, statut, sex etc. Nu mai există motivația de a face un lucru pentru simplul fapt că ne produce plăcere, bucurie, sens și e conectat la nevoile noastre. Valorile junk sunt precum mâncarea junk – nu e nutritivă cu adevărat și ne deformează corpurile. Studiile arată că, cu cât devii mai materialist, cu atât ai relații mai scurte și mai puține. De exemplu, dacă valorizezi oamenii pentru cum arată sau cât de populari sunt, e ușor să-i părăsești dacă apare cineva mai sexy sau mai impresionant. Obținerea scopurilor extrinseci nu ne face mai fericiți, dar ne deformează mințile și ne oferă o viață nesatisfăcătoare.

Mai mult, valorile junk ne împiedică să ne bucurăm de momentul prezent, ne monitorizăm constant. Dacă scopul meu extrinsec este să devin cât mai faimos, să obțin cât mai multă recunoaștere socială,să fac cât mai mulți bani, mă voi întreba mereu ”Sunt cel mai bun jucător de fotbal? Sunt cel mai bun cântăreț la pian? Mă va aplauda lumea? Voi fi plătit pentru asta?” – ceea ce vine evident cu multă presiune și anxietate. Dacă scopul meu este să fac ceva ce îmi place, care mă pasionează, fac acel lucru indiferent de rezultatele avute și sunt mult mai axată pe proces, decât pe destinație. În plus, nu mă demotivez atât de rapid când lucrurile nu-mi ies așa cum mi-aș dori. Iar ASTA e un mod mult mai sigur de a avea într-adevăr succes.

Când am valori junk sunt mereu preocupat de cum mă evaluează ceilalți, o povară emoțională foarte mare. Mă compar constant, pentru că stima mea de sine depinde de ce și câte haine am, de cât de mare e casa mea, de câți bani am. Materialismul ne face vulnerabili într-o lume care nu e în controlul nostru și nu mai suntem în contact cu propriile nevoi.

Mesajul culturii noastre este ”muncește mai mult, cheltuiește mai mult”, un model social consumerist în care niciodată nu este îndeajuns. Reclamele omniprezente creează o nevoie inexistentă de fapt, sentimente de inadecvare, de ”not good enough” și oferă ”soluții” la acele defecte prin produsele promovate.

Cu alte cuvinte, căutăm fericirea în locurile greșite și cheltuim multă energie pe lucrurile care de fapt, nu contează atât de mult.

Deconectarea de traumele copilăriei

Teoriile pur biologice ale depresiei și anxietății explică aceste probleme pe seama unui dezechilibru chimic din creier, în privința căruia nu poți să faci prea multe, în afară de a lua medicație. E ceva greșit în felul în care îți funcționează creierul. De fapt, aceasta e doar o parte a explicației, o teorie care mai degrabă te protejează, să nu te gândești prea mult la ce nu merge bine în viața ta, cine te-a rănit în trecut și traumele suferite. Da, există o vulnerabilitate genetică cu care ne naștem, dar aceasta se activează sau nu în funcție de experiențele trăite în copilărie și adolescență – mediul în care am crescut, climatul emoțional al familiei, relația cu părinții, relația dintre părinți, experiențele de la școală. Abuzul de orice fel, fie că e verbal, emoțional, fizic, experiențele de bullying repetate sau respingerea socială ne predispun la o varietate de probleme mintale, iar refuzul de a le înțelege și accepta, de a ne pune în legătură trecutul cu prezentul ne ține departe de vindecare.

Deconectarea de lumea naturală și mediul înconjurător

Un alt element care explică apariția tot mai crescută a depresiei și anxietății este pierderea legăturii cu natura, în spațiile predominant urbane în care locuim. S-a dovedit științific că mișcarea și drumețiile în natură ne îmbunătățesc considerabil starea emoțională, poate tocmai pentru că ne întoarce, la nivel simbolic, la starea noastră naturală, de ”animale sociale” în mișcare. De altfel, în fața măreției naturii ne dăm seama cât de minusculi suntem, punem preocupările și grijile noastre în perspectivă și vedem modurile profunde în care suntem conectați la ceva mai măreț, dincolo de noi. Pe de altă parte, în depresie totul este despre tine, devii captiv în propria poveste și propriul ego, unde nu mai poate pătrunde nimic.

În aceste condiții, este nevoie să găsim moduri de a ne reconecta la nevoile noastre de bază, într-un mod profund și autentic, care presupune să ignorăm mesajele culturale proaste pe care le primim din atâtea direcții. Cultura creează o imagine a nevoilor noastre pentru a fi fericiți care nu se potrivește cu nevoile reale. E timpul să ne reconstruim. Vă invit să urmăriți în articolul următor pe aceeași temă cum putem face acest lucru